De vorbă cu gândurile mele

Da, chiar asta e menirea acestui blog. E o părticică din sufleţelul meu, e locul în care abia aştept să revin în fiecare seara, e singurul lucru care reuşeşte să mă ţină trează după ora 11 noaptea.

Câteodată stau şi 2-3 ore la un articol şi încerc să exprim cât mai bine în cuvinte tot ce simt sau cred despre un anumit subiect. E un blog plin de emoţii şi trăiri. E locul în care spun ce cred fără să tot fiu întreruptă de păreri mici şi înguste. Aici nu-mi pasă de ce reacţii de revoltă sau păreri contradictorii stârnesc. Simţeam nevoia să declar sus şi tare cine sunt şi ce gândesc. De aici şi numele blogului. Trăiesc cu gândul că numai cine se regăseşte în rândurile mele poposeşte mai mult de 2 clickuri pe el. În primul rând scriu pentru mine, şi apoi pentru aceşti oameni. Chiar vreau să vă cunosc! Urmăresc în fiecare zi statisticile cu ce căutări se fac în google de se ajunge la mine sau cine a mai intrat şi ce a citit; văd însă doar numele firmei de internet şi oraşul. Aşa ştiu că se intră din NewYork, din Palo Alto California, Bruxelles, Bistriţa, Braşov, Mountain View California, Galaţi, Craiova, Ploieşti, Buzău, Paris, Plano Texas, Cluj Napoca, Constanţa, Los Angeles, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Stockholm, Bucureşti. Pe unii dintre voi vă intuiesc; pe alţii însă, mi-ar plăcea să vă ştiu… aş vrea doar să ştiu dacă vă face bine, dacă vă regăsiţi pe ici pe colo, dacă am reuşit din când în când să vă fac să zâmbiţi.

Mă bucură fiecare mărturisire de parcă am făcut cel mai minunat lucru de pe Pământ! Azi am primit un telefon în care mi s-a dezvăluit pe nerăsuflate ce trăiri am readus la viaţă în sufletul acelei persoane cu articolele mele; ascultam mută de bucurie cum, minute în şir, mi se descria cu lux de amănunte cum am pătruns în fiecare colţişor al inimii sale şi l-am încălzit cu atâta forţă încât şi-a recăpătat puterea de a se păstra frumos şi în continuare.

Astăzi mi s-a mulţumit că exist.

P.S. Câteodată ascult întruna câte o melodie care mă ajută să-mi conştientizez mai bine simţirile pe câte un subiect. Astăzi ea s-a numit „Find yourself”, a lui Brad Paisley, din desenul animat „Cars”.

Mulţumiri de lună mai

Sunt foarte mândră de lucrarea mea de diplomă. Am făcut-o pe tema comunicării nonverbale în interviul de angajare, pentru că mă fascinează felul în care oamenii transmit tot ce gândesc prin limbajul trupului lor şi deopotrivă atuurile pe care le poate avea un recrutor dacă ştie să interpreteze aceste semnale.

Sunt conştientă în primul rând că am ajuns la un nivel avansat de cunoştinţe „tehnice” şi la o practică de câţiva ani pe pielea mea şi a cunoscuţilor cobai (fără să ştie, până azi ;-)). Apoi sunt mândră că am reuşit s-o scriu într-un stil simplu, firesc, apropiat de cititor, cu multe exemple din toate încercările mele de a verifica dacă e adevărat ce tot scriau acei domni prin cărţi.

M-am bucurat când am văzut că pot pune opţional în lucrare o pagină de mulţumiri sau dedicaţii, am ştiut imediat cui vreau să mulţumesc: 

„Doresc să-i mulţumesc dnei. Prof. Marilena Soporean, profesoara mea de română şi franceză dintotdeauna, pentru două lucruri: mai întâi pentru că mi-a pus în mână, în clasa a IX-a, prima carte de limbajul trupului, deschizându-mi apetitul pentru acest domeniu fascinant, şi mai apoi pentru că de-a lungul atâtor ani de colaborare şi prietenie m-a învăţat să fiu autentică, dezvoltându-mi talentul, rigoarea şi bunul simţ în scris.

Pentru tot ce ţine de partea „tehnică” şi de profesionalismul în elaborarea unei lucrări ştiinţifice pe calculator îi mulţumesc traducătorului şi prietenului Doru Popovici şi dragostei lui neostenite pentru limba română.”

Mă-ntreb

Sunt iubită până la cer şi-napoi.  E lucrul pe care mi l-am dorit o viaţă-ntreagă. Şi sunt iubită cu răbdare infinită, o răbdare de care nu credeam că e cineva în stare pe Pământ. Şi orice-aş face, ea e acolo pentru mine, cuminte şi binevoitoare. E o dragoste ce merită ţinută în palme cu drag şi preţuită ca cel mai scump lucru de pe lumea asta; merită înţeleasă şi ajutată nu numai să se păstreze,  ci să crească şi mai frumoasă. E acea dragoste cu bunătate. E dragoste cu nobleţe. E dragoste cu libertate. E dragoste cu îngăduinţă. E dragoste cu umor şi dragoste cu iertare.

Eu în schimb sunt rea şi nerecunoscătoare, deloc pe măsura ei. Nu, încă nu o merit. Oare e trimisă pe Pământ pentru mine?

17 mai 2009 corul Sound la ziua Muzeului Satului

Da, mai cântăm o dată săptămâna asta!

De data asta ne vom afla într-un cadru ceva mai sobru: Biseria Răpciuni din Muzeul Satului, duminica asta, între orele 12.00 şi 13.00.  E aniversarea  Muzeului zilele astea, târgul olarilor, ziua internaţională a muzeelor şi multe alte evenimente concerntrate într-un singul weekend.

Biserica Răpciuni a proaspăt renovată iar noi o vom inaugura. Bineînţeles, aşa cum se cuvine, vom cânta ceva mai multă muzică religioasa, la fel de îndrăgită de corul nostru. Repertoriul e o surpriză 😉

click aici pentru programul de la muzeu

Concert de suflet – Corul Sound la Centrul Ceh

Finaliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, finaliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, citit româneşte fi-na-liiiiiii!

Se cântă Gloria, da! Cum care? Gloria de Athos Palma! Nu e deloc o păcăleală. Mâine seara va avea loc un concert de suflet, şi zic asta pentru că vom cânta multe, multe piese frumoase, de trăire interioară şi de îmbucurare a sufletului. Unde? La Centrul Ceh de lângă Biserica Rusă, la coada lui Mihai Viteazu, la Universitate, ora 20.00.

Începem cu un „Sanctus” al unui ceh de-al lor (Zdenek Lucas), apoi vă împărtăşim o poveste de dragoste pe ritm de pavană din Franţa şi ne liniştim puţin pe Gloria lui Athos Palma, cea mult aşteptată şi dorită; un cîntec de pahar vă aşteaptă, Tourdion, al unui anonim francez din sec. XV pentru ca imediat să ne potolim rugându-ne pe Tebe Poem al lui Bortnianski, care, apropo, are aceleaşi versuri ca şi Gloria, în ruseşte însă 🙂 ; ajungem şi pe tărâmuri româneşti şi vă cântăm despre cât de Mare-i hiba la Jibău, apoi un Cântec de Dor ca să aflaţi cum se-nfiripă dragostea tot „doi cu doi, şi noi bade amândoi”, prezentând şi un cântec vechi de trecere în altă lume, prin comuniunea cu natura „Mă luai, luai, joi de dimineaţă, sus pe la fânaţă, cu secera-n brâu, la holda de grâu”; trecem şi în zona de divertisment, începând cu Summertime, o secvenţă din singura operă a lui Gershwin, „Porgy and Bess”, apoi vă invităm la o cafea, un ceai sau un „Java Jive” şi vă zicem şi de nişte variaţiuni pe tema Chindiei, piesă folclorică cu deştepte influenţe de jazz; ce mai lipseşte? un gospel: vom încerca un „Witness”, înainte de care dirijorul nostru, Voicu Popescu, zice mereu „Ne întâlnim la sfârşit…”.

Îmi vine să zic aşa: În sfârşit cântăm şi noi ceva anul ăsta! Nu am nimic cu piesele americane prezentate în concertele de până acum, au şi ele energia lor. Însă ce vom cânta acum e şi mai mult pe sufletul soundistilor. Sunt piese pentru care ai nevoie de un spaţiu închis în primul rând, destul de mic şi intim şi de atmosfera potrivită: oameni care nu au altă preocupare în acele momente, care au venit acolo să asculte, atenţie, să asculte şi să simtă muzica; îi vezi că vibrează odata cu tine iar în ochi li se-arată, timidă, sensibilitatea.

Mi-era dor de altfel de momente şi sper să avem parte şi să putem şi noi crea o atmosferă de calitate!

Tot Doamne Doamne

În ultima vreme am tot observat că e suficient să arunc un gând într-o anumită direcţie, şi se şi îndeplineşte. E adevărat că acel gând e doar aruncat, gen „ar fi super dacă…”, nu e o cerinţă, o rugăminte, spusă repetat. Merge şi dacă-mi trece prin minte acelaşi gând în zile diferite, pentru că-mi doresc mult un lucru.

Cum stă Doamne Doamne acolo şi ne ascultă… îmi tot imaginez cum o fi să te uiţi către Pământ, unde va în jos, şi să poţi auzi pe fiecare om în parte. Probabil că are un „TodoList” cu „taskuri” gen: Duminica – ora. 10,00-12,00 Cine e şi ce face în Biserica; ora 12,00-13,00 Cine mai face un bine; ora 13,00-15,00 Ce-şi mai doresc oamenii etc Şi când ajunge aici îşi potriveşte radioul pe frecvenţa continentelor şi se pune pe ascultat, ma ia şi notiţe. Probabil că are un „soft” unde are înregistrat istoricul fiecăruia şi îl consultă ori de câte ori are nevoie, apoi decide ce să facă. Cu siguranţă îşi poate pune şi „reminder-uri” pentru dorinţe pe care nu le îndeplineşte pe loc. Oricum, e nevoie de adevărate „skills-uri” de „time management”… şi de lb. engleză!

Mai în glumă mai în serios, nu îl mai văd pe Dumnezeu ca pe un personaj serios, care nu ştie de glumă sau de simţul umorului, care nu îngăduie sub nici o formă încălcarea regulilor. Un înger lăsat de Dumnezeu pe Pământ şi pentru mine, pe nume Dorothea, m-a învăţat asta cu ceva vreme în urmă şi-mi amintesc că mi se părea ceva nemaiauzit şi de neînchipuit. Dar avea dreptate. Îmi povestea cu o nespusă bucurie în ochi cât de bun şi cumsecade e acest „tip” şi mi-a povestit mult despre latura veselă a Sa. Din păcate oamenii nu şi-l imaginează astfel. Eu cred că El a înţeles exact aşa cum trebuie această variantă imaginată asupra vieţii Sale.

Şi puteţi fi siguri că a venit vremea răcoroasă măcar pentru o zi întrucât mi-am tot dorit zilele astea să mai port măcar o dată o anumită combinaţie de haine, pentru care se cereau temperaturi ceva mai joase. Deci da, eu sunt de vină. 🙂 Nu daţi, nu daţi!

M-a ascultat Doamne Doamne…

Daaaaaaaaaaaaaaaa, astăzi la repetiţie am cântat Gloria, fără să fi cerut!

Cum să nu fiu fericită când Doamne Doamne are grijă să-mi împlinească toate dorinţele? Se întrevede un concert duminică la Muzeul Satului, va anunţ eu ora. Oare să fi repetat Gloria ca s-o cântăm acolo? Hmm…

Help Yourself – Dave Pelzer

Vreau sa va vorbesc despre cartea „Help Yourself” a lui David Jame Pelzer, reeditata in 2001 la  editura Thorsons din Londra ( ISBN 0-452-28276-4). Dave Pelzer este un scriitor American implicat in domenii precum consilierea copiilor proveniti din camine de copii si campaniile pentru drepturile copilului.

Cele trei carti care au precedat-o: „The lost boy”, „A Child Called „It””, „A Man named Dave” sunt autobiografii in care descrie abuzul la care a fost supus de mama lui in copilarie, motiv pentru care cazul lui a fost declarat unul dintre cele mai grave 10 cazuri din SUA. In cele 218 pagini ale cartii Dave ne prezinta metodele prin care s-a automotivat, a progresat si si-a schimbat destinul, dezvaluindu-ne lupta extrem de dura pe care a dat-o ca sa lase in urma trecutul si sentimentele care-l insoteau si sa-si deschida mintea si inima pentru viata care-i statea inainte. A trecut prin camine de copii si cateva familii sociale si a inceput sa-si constientizeze situatia si sa lupte pentru viata lui, a fost acceptat in Armata Americana, si a avut rezultate laudate de presedintii Reagan, Bush si Clinton, astfel incat in ’93 a fost declarat Unul dintre Cei mai Extraordinari Tineri American. In prezent are 48 de ani, e casatorit, are un fiu si locuieste in Rancho Mirage, California.

Scopul autorului este sa deschida ochii cititorilor, sa le dea curajul sa schimbe lucrurile care ii fac nefericiti. Teza cartii o reprezinta managementul propriei vieti: suntem ajutati sa trecem peste un trecut dureros, ganduri negative daunatoare si nenumarate piedici, fiind incurajati sa preluam controlul si sa fim raspunzatori pentru viata noastra. Publicul tinta al cartii este orice persoana care simte ca nu e multumita de un aspect din propria viata, tema este declarata pe tot parcursul cartii si exemple concludente din copilaria autorului sunt prezentate tocmai pentru demonstarea faptului ca se poate, ca cineva a reusit sa-si construiasca o viata fericita daca si-a propus cu adevarat sa faca asta.

Cartea are trei capitole mari prezentate prin mai multe exemple decat teorie: Intai Dave insista pe analiza „gunoiului”din viata noastra subliniind ca suntem liberi sa traim cum vrem si ca trebuie sa fim pregatiti sa iertam pentru a putea constientiza un mediu mai bun in viitor. Apoi ne indeamna sa reflectam bine ce ne dorim de la viata si sa fim pregatiti pentru sacrificiile ce urmeaza facute ca sa ajungem acolo, iar la final ne invata cum sa ne bucuram de ce avem construindu-ne ganduri si cuvinte pozitive, deci un mediu pozitiv – singurul care ne va sustine mai departe. Suntem singurii responsabili de viata noastra.

Firul cartii este usor de urmarit, ideile fiind grupate in capitole scurte si scrise in limbaj usor de inteles pentru oricine, cu titluri sugestive. Acesta a fost si motivul care m-au convins sa o iau de pe raft si s-o citesc, din mormanul celor pe aceeasi tema. Pe mine m-a socat detasarea lui de chinurile la care a fost supus si faptul ca nu a pastrat decat apreciere pentru mama lui. El declara in repetate randuri ca nu descrie in amanunt unele intamplari din copilarie pentru a starni mila, ci pentru a ne face constienti ca ne putem redresa chiar si dupa astfel de torturi. Recomand cartea celor care vor sa afle masuri concrete care au functionat in situatii reale, nu imaginate, asa cum gasim in multe alte carti din domeniu.

Odata ce cartea a fost cumparata sau deschisa pentru a fi citita, autorul ne asigura ca jumatate din drumul catre schimbare e deja facut pentru ca ne-am analizat viata si am hotaram sa schimbam ceva, sa fim fericiti. El spune ca din acest motiv are si incredere in noi ca vom reusi. Parcurgand capitolele avem impresia ca dialogam in direct cu Dave Pelzer, avem curaj sa incercam si simtim ca detinem modalitatile prin care sa reusim schimbarea propusa. Nu ne ascunde munca grea care ne asteapta pe drumul ales si are asteptari mari de la noi dupa citirea cartii: sa devenim proprii nostri stapani. Bine spunea Oprah Winfrey dupa ce Dave a fost invitatul ei in emisiune: „Acum ca stii mai multe, fa mai bine!”

Gloria de Athos Palma

Gloria (de Athos Palma) este una dintre cele mai frumoase piese religioase de pe faţa Pământului.

Am redescoperit-o astăzi, uitată într-un colţ şi puţin prăfuită. Doamne, cât mi-e de dor s-o mai cântăm! În ultimul an am cântat multe alte lucruri, lăsând puţin la o parte minunăţiile mai vechi. O puteţi asculta aici, în concertul nostru aniversar de acum 3 ani, fără pretenţii la calitatea sonoră a înregistrării din sala – Corul Sound, dirijat de Voicu Popescu.

Gloria in excelsis Deo / Et in terra pax hominibus bonae volontatis / Laudamus te, benedicimus te /Adoramus te, glorificamus te / Amen.

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu / Pe pământ pace si între oameni bunăvoire / Pe tine te lăudăm, pe tine Binecuvântăm / Pe tine te adorăm, pe tine te slăvim (Ție îți mulțumim, Doamne, în varianta în română) / Amin.

E caldă, e blândă, te învăluie şi te duce sus, sus de tot, în ceruri. Închizi ochii și nu mai respiri. Pleci capul în pământ și cazi în genunchi, în rugăciune. Ești mut și e liniște. Acolo ești doar tu și Dumnezeu. Nu îl vezi, dar știi că e acolo pentru tine. E cutremurător ce poți simți. Doamne, îți mulțumesc că îmi dăruiești asemnea trăiri și că ai grijă de suflețelul meu în fiecare zi, că mă ții în palmele tale cu atâta grijă, că mă ferești de toate. Amin.

Vă invit să ascultați „Gloria” și pe viu, la unul din concertele noastre viitoare, vă dau eu de veste. Şi nu de alta, însă Gloria de Athos Palma cântată de corul Sound, dirijat de Voicu Popescu, sună cu totul deosebit; e construită, condusă şi trăită într-un fel aparte, pe care sunt sigură că îl veţi aprecia şi singuri în urma comparaţiei cu alte interpretări de pe site.

Sound-ul lui Valentin Radu

Saptamana trecuta, pe 26 si 27 aprilie, Corul Sound a sustinut 2 concerte de muzica americana acompaniat de dirijorul roman ce traieste in State, muzicianul Valentin Radu.

 

Da si nu: expresia poate si nu poate exista in forma aceasta.

Pe de o parte, vreau sa va vorbesc despre felul in care „suna” un concert cu Valentin Radu. Ii felicit pe cei care au ajuns macar la unul din concertele noastre (si eu cant in SOUND ;-)) cu dansul. Cred ca cea mai buna descriere pentru „Sound-ul” lui Valentin Radu sau pentru atmosfera creata este explozie de energie, sprancene ridicate, controverse:

Explozie de energie pentru ca:

• pur si simplu nu poti sta locului ascultand acele bine cunoscute Back to the fifties;
• ritmul imprimat cu ajutorul pianului este molipsitor de antrenant, un rol important avandu-l si si energia dirijorului manifestata prin postura si gesturile sale in timp ce canta.

Sprancene ridicate pentru ca:

• improvizeaza la greu, trecand cu usurinta de la swing-ul jazzului la sensibilitatea unei bucati de Mozart si la vioiciunea jocurilor populare romanesti, atentie, in cadrul aceleiasi piese! (ascultati si voi si verificati asemanarea descoperita in timpul unui concert intre Mocirita cu tri foi si Country Roads);
• vine la concerte cu o pereche de bocanci care contrasteaza puternic cu camasa din vremuri baroce, insa ajungi sa ignori asta dupa ce auzi ce iese din degetele sale carora nu le mai ajung cele 5 octave ale pianului;
• se exprima extrem de neaos romaneste, insistand sa zica pe nume tuturor cuvintelor despre care cantam, gen: cantecul acesta e despre un vacar – cowboy, taran – country boy, strada patruj’doi – 42nd Street;
• de data asta doar spranceana mea e ridicata: de ce toate ziarele spun ca e dirijor american de origine romana? Dupa mine e dirijor roman care traieste in America.

Controverse pentru ca:

• nu intotdeauna limbajul corpului sau confirma declaratiile facute verbal (stralucirea ochilor, zambetul, mimica si postura in general), cu toate acestea, sunt alte detalii care confirma o parte din declaratii:
• a dedicat cu o atitudine aparent obisnuita un cantec unei persoane in prima seara si nu a ezitat sa o faca si in a doua, insistand ca dedicatia e cat se poate de sincera, dupa care a inceput sa ne citeasca versurile acelui cantec, pentru a ne usura intelegerea vorbelor anterior interpretarii si apoi, pentru a fi mai atenti la insemnatatea lor;
• tine sa povesteasca detalii despre fiecare piesa, pentru ca si noi si publicul sa ne simtim mai aproape de ele si sa putem intra in atmosfera. Sigur, noi deja am auzit explicatiile de cateva ori si putem declara ca ne plictisim, insa publicul poate le aude pentru prima data. Desi nu ii stralucesc ochii spunand toate astea, mi se pare totusi o dovada de drag de public pentru ca o face;
• nu ascunde detaliile gen: „dirijez in fiecare an de Craciun Messiah lui Handel in Philadelphia”, „cand cantam in Viena, Sankt Petersburg…”, si bine face, pentru ca mai trebuie sa stim sa ne si facem cunoscute realizarile; reuseste insa sa o spuna atat de firesc, de parca ar povesti ca a iesit la plimbare cu catelul si nu stiu ce s-a intamplat …; da impresia ca e un om oarecare si te simti in largul tau langa el.

 

Pe de alta parte, Sound-ul, mai precis, corul SOUND din Bucuresti, a fost fondat cu mare drag de dirijorul Voicu Popescu, in 1994 si, de atunci, cu daruire, canta si incanta inimile cui il asculta. De cate ori avem ocazia, cantam cantece de pe Broadway impreuna cu maestrul Valentin Radu, cu prilejul vizitelor sale in Romania. Am descoperit insa pe site-ul dansului urmatoarea replica „Since May 2000, Maestro Radu has conducted jazz concerts in Bucharest, with his „Sound” jazz group, featuring singer Teodora Enache and Romanian jazz legend Johnny Răducanu„. Noi suntem si vom fi mereu ai Dlui Prof Voicu Popescu, dirijor al Corului de Copii al Radiodifuziunii Romane si prea iubit dirijor si mentor al corului SOUND!

Sound-ul poarta amprenta sufletului lui Voicu Popescu.