Cum se poate obtine drept de munca in Anglia

Am fost incurajata sa scriu despre acest subiect, multi prieteni fiind interesati mai in detaliu cum se poate obtine dreptul de munca acolo. Eu tocmai l-am obtinut acum vreo luna.

Autoritatea care il emite se numese UK Border Agency si puteti gasi toate informatiile despre coditile pentru romani pe pagina aceasta UKBA Romanian and Bulgarian Nationals. Atentie: nu iesiti din meniul pentru romani si bulgari si nu cititi in alte parti, pentru ca desi exista cateva restrictii pentru noi, avem mult mai multe drepturi decat tarile care nu fac parte din EEA/UE. Totodata, atentie, pentru ca exista firme care spun ca-ti pot obtine dreptul de munca pentru sume frumusele, dar nu va lasati pacaliti, nu sunt toti seriosi. Si-apoi, puteti sa va depuneti singuri actele la aceasta institutie, nu aveti nevoie de intermediari.

Povestea e lunga si o gasiti pe site, insa pe scurt:

– daca esti student in Anglia poti primi un Yellow card de student si ai voie sa muncesti 20 de ore/sapt

– daca vrei sa fii independent (un fel de PFA la noi) poti primi statutul de independent, adica nu ai voie sa te angajezi, poti doar presta servicii pe baza de contract cu cineva care e dispus sa lucreze astfel cu tine; si tai chitanta.

– daca ti-ai gasit serviciu inainte sa-ti obtii permisul de munca, angajatorul tau e cel care contacteaza UKBA si ei iti vor elibera un yellow card cu drept de munca doar pentru acel angajator (iar daca il schimbi in decurs de 1 an, noul angajator trebuie sa contacteze din nou UKBA) – dupa 1 an de yellow card poti sa te inscrii singur pentru un blue card, care inseamna drept de munca in UK fara restrictii (orice fel de job, orice fel de angajator, cand vrei si cum vrei, ca si cand ai fi cetatean britanic)

– daca te casatoresti cu un cetatean/a britanic/a vei primi blue card

– daca indeplinesti criteriile programului Highly Skilled Workers, primesti direct blue card.

Eu asta am facut: m-am inscris in Highly Skilled Workers si  am primit blue cardul pentru ca am adunat este 75 de puncte, pragul lor minim. Criteriile le gasiti pe acelasi site de mai sus. Se primesc puncte daca aduci dovezi ca te incadrezi la urmatoarele aspecte:

1. experienta de studii sau de munca in Anglia

2. daca ai MBA

3. pentru cate studii ai (BA, MA, doctorat)

4. pentru ce varsta ai (<=27 de ani,  cel mai mare punctaj, iar 33 de ani si peste primesc O puncte)

5. pentru ce salariu ai avut in 12 luni consecutive din ultimele 15 luni inscrierii (se aduna salariile brute, se transforma in lire si se primeste un punctaj diferit in functie de tara din care vii – fac ei niste ajustari grupand tarile pe grad de dezvolare si acorda punctaje diferite in functie de asta, asa incat un post cu MA in Romania sa primeasca acelasi punctaj ca un post care cere MA in Anglia)

Citesti cu atentie, iti faci calculele, iti aduni documentele doveditoare si le trimiti. Daca poti dovedi prin acte ca te incadrezi, iti vor acorda si ei blue cardul negresit. Informatiile date de ei sunt in proportie de 98% extrem de clare si bine explicate, aveti rabdare sa cititi cu atentie, au avut grija sa raspunda in acel meniu pentru romani si bulgari la toate intrebarile pe care le poate cineva pune.

Cat dureaza? Ei isi dau un termen de 6 luni dar le termina mai repede in general (l-am primit dupa 4 luni)

Cum trimiti actele? Exista un serviciu al postei romane de trimitere de acte originale, costa putin peste 100 de lei si ajunge plicul in 2 zile. Poti sa le trimiti si un plic gata stampilat ca sa ti le trimita ei inapoi printr-o metoda sigura, daca nu, ei trimit prin metoda standard. Eu le-am trimis din Romania fara sa le dau si plic de intoarcere, dar i-am rugat sa mi le trimita inapoi la o adresa din Anglia, ca sa fie mai sigur. In Anglia postasul lasa plicurile recomandate oricui din familia de la adresa respectiva. Daca tu ai incredere sa o dai, inseamna ca si ei pot avea incredere ca familia iti va inmana plicul.

Si gata! Din momentul in care ai blue card, esti aproape ca un cetatean britanic; doar ca nu poti vota. Poti sa incepi sa-ti cauti serviciu si poti raspunde „Da” la intrebarea din aproape toate formularele de inscriere: „Aveti drept de munca in UK?” Eu as zice sa raspundeti cu DA chiar si daca dosarul e inca in studiu, daca sunteti siguri ca ati calculat corect. In fond e doar o problema de timp pana va primiti blue cardul. Dar chiar si daca va gasiti un serviciu inainte, le puteti spune angajatorilor ca v-ati inscris deja la UKBA, si-atunci solicitarea lor catre UKBA nu va fi decat mult mai repede rezolvata. Ei tind sa analizeze mai repede un dosar daca primesc solicitari din partea vreunui angajator.

In cazul meu, de exemplu, am fost chemata la primul interviu in Anglia cand inca nu ma mutasem acolo, nici nu primisem blue cardul inca. E adevarat insa si ca aveam trecuta o adresa de Anglia si telefon de Anglia. Totodata insa se vedea clar ca toate locurile mele de munca anterioare erau in Romania. Am venit la interviu si am primit postul, fara ca cineva sa ma intrebe: te-ai mutat aici? unde locuiesti?. Si e vorba despre IT Helpdesk nivel I, nu va ganditi ca e nu stiu ce tip de post super specializat, dar e adevarat si ca aveam deja experienta pe asa ceva in Romania. Si mai e ceva. Postul e la Consiliul local din oras, care se mandreste cu politica lor de nediscriminare (desi multi de mandresc pe siteuri cu ea) si au echipa de recrutare care triaza CVurile si trimite oamenii la interviu la divizia respectiva, insa incep sa ma intreb daca managerii cu care am avut interviul au primit macar CVul meu; pareau sa auda informatii noi despre fostele mele locuri de munca, nu m-au intrebat deloc daca m-am mutat sau nu, ma gandesc ca poate recruterii stabilesc daca omul e angajabil (corespunde criteriilor), si-apoi managerii judeca daca te potrivesti locului in functie de cerintele precise ale postului respectiv. Nu stiu. Cert e ca asa a fost. Iar a doua zi dupa interviu, cand m-au sunat sa-mi spuna ca mi-l ofera mie, am inchis telefonul si peste nici 5 minute a sunat postasul la usa si mi-a dat blue cardul 🙂 Asa da sincronizare!

Si ar mai fi ceva: de cand sunteti acceptati si pana incepeti poate trece lejer 1 luna. Depinde cate verificari se apuca ca faca: cazier (in Anglia poate dura si 4 saptamani, dar nu e necesar oricarui tip de post), referinte pe care le cer ei de la cativa fosti manageri de-ai tai (care au si alta treaba decat sa raspunda acestor solicitari), dovada ta de adresa in UK (care poate fi orice document oficial cu numele tau si adresa pe el) etc

Eu am inceput dupa 1 luna si 10 zile si s-a intarziat cu vreo 2 saptamani cel putin din pricina referintelor. Ieri a fost prima zi 🙂 La mai multe!

Servicii englezesti

De curand am fost la un salon (din acelea de infrumusetare) pentru prima data aici in Anglia. Diferenta mare fata de Romania, dar stati, ca inca nu am zis pe care il prefer: ei bine, undeva la mijloc.

Aici te intreaba de 1000 de ori daca esti bine, daca ti-e bine, daca stai bine, daca iti place, daca mai ai nevoie de ceva (prea mult pt gustul meu) si intr-un mod mult prea intentionat, ca si cand ar avea o lista de actiuni pe care trebuie sa le faca pentru ca totul sa fie bine si le tot taie de p lista pe masura ce le fac. In Romania se merge insa la cealalta extrema, cateodata nu mai pot ei daca ti-e bine, daca iti place cum stai etc. (Putin pe langa subiect, experienta cu salonul a fost copios de amuzanta pentru ca dra care a vazut de mine era un soi de Barbie pe toate planurile, si-atunci toate aceste politeturi venite pe un ton de Barbie erau si mai false, prostute si ca pentru prosti – ex. mirare la orice lucru minor pe care il spuneam, si apreciere etc)

Daaaar, pentru un alt lucru o sa spun: jos palaria! Englezul care lucreaza in servicii (si nu numai, cred) nu te-ar jigni sau judeca pentru nimic in lume. Chiar daca stie ca are dreptate, zice: „A, sa mai verific o data” si acceptand ideea ca ei ar fi putut sa greseasca, mai verifica o data de fata cu tine si-atunci de obicei iti dai seama ca ai gresit (sigur, daca e cazul). Romanul ti-ar spune „ba nu, asa , cum spun eu”. Asa mi s-a intamplat cand mi-a zis pretul la sfarsit, iar eu am zis: „sunteti sigura? pentru ca am calculat inainte sa vin si era zzz lire”. Reactia: „Ah, lasati-ma sa verific inca o data” 11,5 + 16= 27,5 (nu 17,5 cum calculasem eu stupid inainte :-P) Toate acestea, pe acelasi ton si cu aceeasi fata de Barbie amabila. Dar asta nu a mai contat in acel moment…

Cea mai frumoasa tura cu bicicleta

Azi am avut parte de cea mai frumoasa tura cu bicicleta 🙂

Totodata, azi a fost si prima zi de lucru aici in Anglia. Si a fost o zi plina de concentrare sa retin cat mai mult, sa fac cat mai bine, si nu in ultimul rand, sa inteleg cat mai mult din engleza lor abia murmurata in viteza printre buze. Asa ca am ajuns acasa istovita mental. Si pentru ca de o saptamana am inceput sa fac ture tot mai lungi cu bicicleta, de vreo 2 zile imi cere corpul sa ies si sa ma dau. Asta seara statea sa ploua. Si-am zis la un moment dat: ce-as vrea sa fiu acum pe bicicleta, si sa ma chinui la deal, si sa nu ma las, si sa ploua, si sa ploua, si eu sa-i dau inainte etc.

Si cum in Anglia ploua cate 5 minute marunt si gata, se oprise si ploaia asta. Asa ca am pornit la drum pe bicicleta pe un drum ce uneste cateva sate din jur. Pitoresc drum! Mi-aduc aminte ca urmaream acasa Midsomer Murders, dar niciodata nu am facut legatura intre serial si Anglia! Daca va uitati, e plin de sate insorite si pajisti verzi, si gard viu de-a stanga si de-a dreapta drumului, si case frumoase cu flori in gradina. Ei, asta am vazut si eu azi dar sate unul dupa altul, fara pauze mari intre ele. Am tot pedalat vreo 2 ore si mi-am bucurat privirea si sufletul! Si a fost mult la deal, pentru ca, surpriza, Anglia e foarte valurita, sau cel putin zona unde stau eu e toata asa. Deal, vale, deal, vale. Si da-i, si-mpinge, si lupta. Am devenit mult mai buna, muschii mei rezista mult mai bine dupa doar o saptamana!

Si ce credeti, incepe o ploaie nene, cum inca n-am vazut in Anglia, si inca n-ajunsesem acasa. Si deal, si vale, si da-i si lupta, incat m-am gandit: da, exact cum am zis ca as vrea! Poate parea ciudat, dar dupa o zi atat de intensa mental, numai un exercitiu intens fizic putea compensa. A fost mi-ra-cu-los!!! In Romania, mi-aduc aminte ca toata viata am fugit cu frica de ploi, ca doar racesti si nu-ti fac bine. Ei, uite acum eu o sa fac foarte bine! Vreau sa devin ca englezii la capitolul asta (dar isi permit, ca majoritatea ploilor sunt marunte si scurte). Sa nu ma panichez la venirea ploii. Ei, azi am reusit! A fost cea mai frumoasa tura cu bicicleta!

Dor de tara purtat in suflet petru totdeauna

In prima zi in care am ajuns in Anglia ma miscam in reluare, eram lipsita de energie, tot ce voiam era sa stau intinsa si in liniste. Credeam ca era de la oboseala, pentru ca in ultimele 10 zile tot ce facusem fusese sa-mi iau la revedere de la lume, 10 ore pe zi, alergand de la unii la altii, de la unii tot luandu-mi la revedere de mai multe ori in aceasta perioada. Am dat curs acestei cerinte a corpului meu si incet, incet am inceput sa inteleg ce se intampla: putina melancolie 🙂 Asa ca am plans putin… 🙂

Am tot fost zambitoare si plina de energie toata saptamana, luandu-mi la revedere de la oameni, nu insa si de la tara. Eu cand zic Romania zic doinele noastre, cantecele noastre populare, balurile noastre de sarbatori, costumele noastre populare, trairea noastra romaneasca (ei, cea de Transilvania :-P). De asta mi-a fost dor inca de cand am plecat la facultate la Bucuresti, acum 9 ani, si acum realizam ca de asta o sa-mi fie dor toata viata. Nu e un dor suficient de puternic cat sa ma opreasca din ce am de facut acum si poate nu va fi niciodata. Imi dadeam seama insa ca aici am si mai putine sanse sa am trairi care sa-mi aduca aminte de casa. Si m-am gandit: dar nici in Bucuresti nu am prea avut, deci dorul meu nu incepe acum. Apoi am realizat ca a existat ceva ce a pastrat vie in mine acea flacara de traire simpla si frumoasa, autentic romaneasca: dl. Voicu Popescu. Pentru un moment toate gandurile mele se invarteau in jurul lui si ma gandeam: e dor de persoana lui. Dar nu, prin el mi-era dor de Romania toata, de mama si tata, de folclorul si dansurile noastre, de muzica noastra Ortodoxa. De ce? Pentru ca viziunea dansului asupra felului in care muzica trebuie interpretata era atat de aproape de a mea! Sigur ca ma refer mai mult la piesele de folclor si religioase pe care le-am interpretat in corul SOUND sub bagheta dansului (astea erau romanesti). Doamne, mai ales cand cantam piese din Ardeal, imi sarea inima de bucurie, pentru ca ne indemna sa le cantam asa cum trebuie, asezat dar bine infipti in ritm, neaos dar cu eleganta, demn si cu o oarecare mandrie, cea a constiintei originii noastre. Parca si vedeam o invartita derulata sub ochii mei, cu dansatori mandri si cu drag de muzica si dans din Ardeal. Aici puteti asculta un fragment din Nunta lui Constantin Arvinte (derulati pana ajungeti la ziua 16 mai 2011). Iar muzica religioasa ortodoxa pe care o cantam nu isi are pereche! Ascultati De frum’setea fecioriei tale, cantata la Vatican in 2009) Felul in care dl. Voicu Popescu vede acest act al rugaciunii este foarte pe sufletul meu: sa fii acolo cu gandul si cu sufletul, sa canti precum simti, sa dai insemnatate cuvintelor cum poti mai bine prin muzica, ce sa mai, sa te rogi 🙂

Acum ceva vreme am urmarit corul intr-o emisiune live la TV, eu neputand sa ajung in ziua aceea la cantare cu ei. Prezentatoarea i-a intrebat ce-i face sa vina saptamana de saptamana, de ani de zile, la repetitiile SOUNDului, si a avut rabdare sa treaca pe la toti sa le auda parerea: pentru placerea muzicii corale, pentru distractia de la repetitii, pentru momentele de relaxare pe care li le ofera etc. Pe loc am ramas surprinsa ce diferit ar fi fost raspunsul meu daca eram acolo: pentru Voicu Popescu. Nu stiam sa detaliez mai mult asa la repezeala, dar raspunsul asta era: ca sa fiu in preajma dansului. Stiam ca am invatat in timp multe despre viata de la dansul, dar parca era ceva mai mult de atat, insa nu puteam spune ce anume. Acum stiu.

Asa ca multumesc, Voicu Popescu, pentru minunatul sentiment de „acasa” pe care mi l-ati dat in toti acesti ani. Asa am reusit sa nu ma pierd in Bucuresti si am avut cu ce sa balansez tot noul caruia a trebuit sa-i fac fata in acea noua lume. Sa speram acum ca am adunat un bagaj suficient care sa-mi serveasca drept o baza solida pentru a face fata acestui nou numit tara straina, chiar daca n-o sa port corul, dirijorul, parintii si tara decat in suflet.

Cum e cand pleci de acasa

(articol scris pe 2 iunie, in tren, si abia azi am ajuns sa-l pun pe site)

Am mai plecat de-acasa o data, acum 9 ani, la facultate in Bucuresti. Azi am plecat din nou de-acasa, insa ca sa plec din tara pentru o perioada. Sau pentru totdeauna, daca imi va fi bine 🙂

De ambele dati am simtit ca au fost plecari de la parinti, caci chiar daca am stat atatia ani departe de ei, acum, venind sa ii mai vad o data, tot am simtit ca plec de la ei, si de la nimeni altcineva.

Sigur ca pana azi in inima mea a fost numai bucurie: stiam ca plec la mai bine. Azi insa, am fost tare tulburata cu vreo 10 minute inainte sa plecam la gara. Erau acele 10 minute de asteptare inaintea unui eveniment important, cand totul e gata si astepti sa se faca ceasul fix ca sa pleci. Urate minute. Am plans. Afara se pornise o ploaie de zile mari si ma gandeam la vorba noastra din Ardeal: cand pleaca cineva (dar de obicei e vorba de moarte, si stiu, nu e cazul) si ploua afara, se spune ca-i pare rau ca pleaca. Tata era gata, o asteptam pe mama sa termine de mancat si sa mergem. Ma uitam la mama, care cred ca imi observase lacrimile. Ea era bine. Apoi, in scurt timp, m-am potolit si eu. Si mi-a venit un gand: Doamne, parca sunt proasta, doar nu ma duc asa departe si stiu clar cand si cum o sa mai vin!

Si gata! Am pornit si-a fost bine. Sunt foarte mandra de parintii mei. Ii vedeam emotionati, dar n-au facut o scena din asta. Au reactionat firesc si normal. Stiu si ei ca merg la mai bine, si doar Anglia nu e chiar la capatul lumii 🙂

Si-acum, fac escala la Brasov sa-mi vad doua prietene dragi, si totul e dintr-o data mai bine! S-a si luminat afara! Doamne-ajuta!