De vorbă cu gândurile mele

30 mai 2009 at 22:36 2 comentarii

Da, chiar asta e menirea acestui blog. E o părticică din sufleţelul meu, e locul în care abia aştept să revin în fiecare seara, e singurul lucru care reuşeşte să mă ţină trează după ora 11 noaptea.

Câteodată stau şi 2-3 ore la un articol şi încerc să exprim cât mai bine în cuvinte tot ce simt sau cred despre un anumit subiect. E un blog plin de emoţii şi trăiri. E locul în care spun ce cred fără să tot fiu întreruptă de păreri mici şi înguste. Aici nu-mi pasă de ce reacţii de revoltă sau păreri contradictorii stârnesc. Simţeam nevoia să declar sus şi tare cine sunt şi ce gândesc. De aici şi numele blogului. Trăiesc cu gândul că numai cine se regăseşte în rândurile mele poposeşte mai mult de 2 clickuri pe el. În primul rând scriu pentru mine, şi apoi pentru aceşti oameni. Chiar vreau să vă cunosc! Urmăresc în fiecare zi statisticile cu ce căutări se fac în google de se ajunge la mine sau cine a mai intrat şi ce a citit; văd însă doar numele firmei de internet şi oraşul. Aşa ştiu că se intră din NewYork, din Palo Alto California, Bruxelles, Bistriţa, Braşov, Mountain View California, Galaţi, Craiova, Ploieşti, Buzău, Paris, Plano Texas, Cluj Napoca, Constanţa, Los Angeles, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Stockholm, Bucureşti. Pe unii dintre voi vă intuiesc; pe alţii însă, mi-ar plăcea să vă ştiu… aş vrea doar să ştiu dacă vă face bine, dacă vă regăsiţi pe ici pe colo, dacă am reuşit din când în când să vă fac să zâmbiţi.

Mă bucură fiecare mărturisire de parcă am făcut cel mai minunat lucru de pe Pământ! Azi am primit un telefon în care mi s-a dezvăluit pe nerăsuflate ce trăiri am readus la viaţă în sufletul acelei persoane cu articolele mele; ascultam mută de bucurie cum, minute în şir, mi se descria cu lux de amănunte cum am pătruns în fiecare colţişor al inimii sale şi l-am încălzit cu atâta forţă încât şi-a recăpătat puterea de a se păstra frumos şi în continuare.

Astăzi mi s-a mulţumit că exist.

P.S. Câteodată ascult întruna câte o melodie care mă ajută să-mi conştientizez mai bine simţirile pe câte un subiect. Astăzi ea s-a numit „Find yourself”, a lui Brad Paisley, din desenul animat „Cars”.

Entry filed under: Uncategorized.

Mulţumiri de lună mai Îmbrăţişare

2 comentarii Add your own

  • 1. @lter ego  |  30 mai 2009 la 23:25

    Multumesc încă o dată că exişti….de fapt, cred că LUI trebuie să îi mulţumesc!
    Nu ai idee cat de bine mi-ai facut din nou, într-un interval scurt de timp. Însă de aceastaă dată ai vrut cu adevărat, ceea ce a făcut ca efectul să fie cu mult mai puternic.
    Scriu acste rânduri pe muzica lui Brad Paisley, am lacrimi în suflet şi nu pot decât….decât….
    Dacă ai şti ce-i în sufletul meu acum probabil că ai găsi cuvintele potrivite să descrii.
    Din păcate eu nu reuşesc să fac asta momentan.
    E uimitor cum Doamne-Doamne te încurajează, exact când ai nevoie mai mult prin trimiterea „cuiva” care te scoate, ca şi când ar deţine o mână magică, din rătăcirea, din ceaţa şi negura în care ai intrat!
    Uneori sunt îngeri pe care nu-i vedem, nu-i auzim, dar îi putem simţi foarte bine… Alteori sunt chiar oamenii de lângă noi la care chiar nu ne aşteptăm…
    Te rog, te implor chiar, să faci tot ce-ţi stă ţie în putinţă şi chiar mai mult decât atât:) să-ţi fereşti sufleţelul de pervertirile lumii în care trăim! Este un sfat pe care şi eu l-am primit cândva de la o persoană dragă.
    Nu-i deloc uşor, crede-mă! Chiar atunci când crezi că ai scăpat şi te relaxezi apare „ispita” pervertirii. Uneori aceasta ne fură şi ne dăm seama prea târziu…alteori mai putem face ceva pentru sufleţele noastre.
    Ce-i mai rău e că petele „pervertirii” se scot foarte greu, chiar dacă aceasta a durat foarte puţin. Rişti să fii judecată, catalogată, etichetată, ştampilată pe nedrept şi asta cred că doare destul de tare, mai ales dacă toate astea rămân aşa în ciuda schimbării tale ulterioare.
    Nu înceta speranţa, nu abandona lupta! Cea ma grea dintre ele este cu tine însăţi!
    Am ajuns cumva la concluzia că Sufletul are un duşman din interior: creierul…. Poate crezi că e ciudat, dar la o analiză mai atentă s-ar putea să constaţi că am dreptate.
    În altă ordine de idei, uite: eu am fost catalogat drept naiv pentru că am încredere în oameni!
    Pentru mine, până la proba contrarie, majoritatea oamenilor pe care-i cunosc sunt „buni”! Capitalul de încredere atinge 100%! Uneori le caut o sumedenie de circumstanţe atenuante pentru ce fac, spun şi gândesc… Abia după aceea, capitalul începe să scadă.
    De curând am întâlnit câteva persoane care afirmau că pentru ele oamenii sunt doar oameni. În cel mai bun caz nu sunt nici buni, nici răi, urmând să-şi construiască fiecare dintre ei capitalul de încredere sau de neincredere. Dacă judeci d.p.d.v. logic, au dreptate! Însă eu m-am chinuit ceva timp, şi încă mai încerc, să le arăt că nu este foarte corect acest mod de a gândi. În fond, dacă toţi ne naştem cu acelaşi capital de bunătate de la Doamne-Doamne, cine suntem noi să luăm aşa „din prima” capitalul respectiv şi să-l aducem la zero??? Cu ce drept?
    Simt că mă înţelegi în privinţa acestui lucru, ba chiar cred că şi tu eşti oarecum la fel. Aşa e?
    Iar lucrurile nu se opresc aici….aş putea continua mult şi bine….
    Tot ce ai făcut pentru mine (cu voie, sau fără de voie) mi-a dat curajul, speranţa şi hotărârea de a nu-mi schimba acest mod de a gândi şi a acţiona.
    FII BINECUVÂNTATĂ!

    Răspunde
    • 2. devorbacugandurilemele  |  31 mai 2009 la 7:10

      Uau, incredibile rânduri de citit într-o duminică dimineaţa! Dac-ai ştii că în ultimele 2, 3 săpt (a fost şi o perioadă mai aglomerată cu şcoala) nu mi-am mai făcut atâta timp pentru suflet şi a fost pentru prima dată când am simţit că dacă nu fac nimic se va face mic, mic, undeva şi că mă pot obişnui să trăiesc aşa în continuare. Mi-am zis că mai e puţin şi mă eliberez, că mai pot răbda. Dar uite că am terminat de o săptămână şi abia acum m-am adunat să mă „pun” în vorbe. E un consum mare de energie şi nu mi-l îngădui decât când am timp suficient pentru asta. Îmi place însă pentru că mă face să adorm cu zâmbetul pe buze, indiferent de ora târzie din noapte. Azi noapte era 02.00… 🙂 Să ştii că ai ajuns până în adâncurile fiinţei mele cu aceste vorbe şi am plâns de fericire că am putut face atâta bine cuiva. Încă nu-mi vine să cred şi tot recitesc…

      Răspunde

Lasă un comentariu

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Motto:

Sunt ceea ce aleg sa fiu
wordpress statistics
mai 2009
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Categorii