Actualizare la articolul anterior

Cred ca am o explicatie referitoare la „de ce folosesc englezii atatea foarte politicoase”, care pentru un roman par exagerat de politicoase? Cred ca m-am prins. Stiti ca ei nu au forma „Dvs”. Ei zic „You” si pentru „tu” si pentru „Dvs”. Si-atunci, nu faci diferenta intre ele. Si pentru ca le place sa fie politicosi, ca sa sune politicos, trebuie sa foloseasca alte cuvinte. Toate cuvintele lor politicoase sunt de fapt, in graiul nostru, echivalente cu adresarea cu „Dvs”. Asa cel putin mi-e mai usor mie sa ma adaptez 🙂

Of, englezii astia cu limba lor cu tot!

In seara asta sunt foarte suparata si frustrata de toate diferentele dintre lb romana si engleza 😦 😦 😦

Pot si zambi 🙂 Dar doar sa va zic: Domne, au astia o limba moale si atat de rugatoare la toti si la toate! N-ar jigni pe nimeni, de-asta o fac. Scopul e bun, si functioneaza cu oameni care au ceva bun simt in ei Ba chiar, daca-ti fac observatie, in loc sa te simti jignit, te simti si mai vinovat, pentru ca o fac atat de frumos si se dau pe ei de vina intai, incat iti dai seama imediat ca nu au fost ei, ci tu.

Exemplu: stateam cu cineva si ne holbam la nu stiu pe un raft in supermarket si nu ne decideam. SI o englezoaica spune, gentil, ma sczati, as putea sa iau ceva de pe raft? bineinteles ca nne-am dat la o parte rusinati putin ca blocam tot raftul fara sa ne dam seama. S-a sucit pe o parte, aproape lipita de raft, sa ajunga, chiar daca noi ne daduseram la o parte, a luat repede ce a vrut, de parca ea ne deranja pe noi, si nu invers, si a mai zis o data: va rog sa ma scuzati! Incredibil. In Romania eu cred ca as fi spus un Pardon pe un ton care sa dea de inteles ca blocheaza raftul si nu ar trebui sa o faca.

Sigur ca aspectul asta are si o parte negativa (asa, ca sa nu fim numai noi romanii si eu de vina). E greu sa intelegi de la ei cum arata o situatie cu adevarat, mereu o sa ai impresia ca arata mai bine decat este de fapt si e greu sa intelegi de la ei concret unde bat (tocmai ca o iau asa pe ocolite si cu frumosul). Dar in fine, acum vreau sa vorbesc mai mult despre partea lor buna, si a mea rea. Pentru ca o parte vine de la a fi roman si posibilitatile limbii, si alta si mai mare vine de la mine.

Hai sa vedem Limba: mi-aduc aminte inca de cand faceam meditatii cu francezul acela, cum m-a intrebat: voi cum traduceti: nous devons? Trebuie. SI cum traduceti: Il faut que nous…. Trebuie. Pai cum, ca una e mai blanda, iar cealalta e un ordin. SI Trebuie suna mai mult a traducere pentru Il faut decat pentru nous devons. SI ma intrebaa: voi nu faceti ceva decat daca trebuie? Daca vi se ordona sau e obligatoriu? SI cred ca are dreptate: daca cineva (seful) spune trebuie sa facem asta, o iei de buna, nu neaparat ca ordin, dar ca ceva ce trebuie indeplinit. Nu avem alt verb. El in franceza ar spune: nous devons faire ca et ca, si numai daca treaba nu e facuta ar incepe cu : il faut faire ca et ca. Noi in romana nu spunem niciodata echipei: Ar fi frumos/bine sa facem asta. Spui: trebuie sa facem asta si ailalta. Cred ca noi sesizam din ton cat de mult chiar trebuie sau intrebam. Deci Trebuie nu suna asa categoric in urechile noastre cum suna pentru ei. E loc de nuante la noi 🙂 Ei, si din acest punct de vedere, desi nu am studiat limba niciodata, s-ar putea sa avem niste limitari ale limbii, la cuvinte mai dure/directe decat moi/diplomate. Stiu ca am dat exemplul cu franceza, dar englezii au chiar mai multe verbe pentru asta: need (trebuie cu sens de e nevoie de), have to (trebuie), must (trebuie cu sens de obligatoriu), si chiar we want (vrem), it is required to (ni se cere sa) si poate chiar mai multe. Iar din punctul acesta de vedere, noi suntem vazuti ca brutali, agresivi, nepoliticosi chiar. Prin noi pot include si alte popoare care misuna pe-aici: polonezi, rusi. Nu stiu cum e limba lor, dar si din tonul vocii noi si ei nu suntem la fel de rugatori si blanzi ca englezii.

De exemplu, cand ma suna cineva la serviciu cu o pb de calculator si trebuie sa-l ghidez ce sa faca, unde sa dea click etc, mie-mi vine sa zic: Dati click pe X, apasati pe Y, scrieti parola, dati Next etc. UN englez zice asa: Ati putea sa dati click pe X? Puteti sa va scrieti parola in acel camp? Si mai adauga la final si „for me?” mot-a-mot tradus ar fi „pentru mine”, cu alte cuvinte, „la rugamintea mea”. Auzi, Ati putea sa dati clic pe X? Pai cum adica „ati putea?” normal ca puteti si vreti, ca doar de-aia ati suant la helpdesk sa primiti o solutie, sa fiti indrumati cu niste asi de urmat. Normal ca vreti deja. Ca puteti nici nu se pune problema, in romana inseamna daca sunteti capabil sa apasati pe buton, si normal ca sunteti. Mi-am dat seama ca in comparatie cu coelgii mei, replicile mele suna ca niste ordine in limba engleza. Dar pe de o parte, asa imi vine (inca) natural, si mi-e greu sa ma obisnuiesc pentru ca in mintea mea e irelevant sa intreb daca „vreti sa dati click pe”….

Si-apoi, imaginati-va ca pe mine si in Romania unii oameni ma considerau mai directa si brutala decat multi. Imaginati-va cum trebuie sa par pentru un englez atunci! Haha! Nu stiu daca sa plang sau sa rad. E o problema serioasa. Stiu ca mi-ar sta bine daca mi-as inmuia putin firea si cuvintele. Dar ar trebui sa vad logica din cuvinte, ca sa le pot folosi si adopta. Poate ca nu e o logica, e doar… comportament mai frumos. Sau nu stiu. Cert e ca nu puteam primi o pedeapsa/provocare mai mare decat sa ajung in tara politetii exagerate 🙂

Vreau sa mai indrept putin din firea mea care judeca repede oamenii si e putin toleranta. Asta pot invata de la ei. Pentru ca folosind cuvinte mai blande, ei de fapt descriu situatia mai mult decat se refera la ce nu a facut bine o persoana, deci nu ataca si oamenii nu se simt jigniti. Adica, seful, in loc sa-ti spuna: Nu vreau sa te mai vad intarziind in fiecare zi, cum o sa faci? o sa-ti spuna: Am nevoie ca toti oamenii din echipa sa fie aici in fiecare dimineata la ora fixa. Pot conta pe tine de acum inainte?

Doamne, greu mai e!

Calatoriti, calatoriti

Mi-e foarte drag sa cunosc oameni si locuri noi. Oricand 🙂 Acum, ca am si experimentat traitul pentru o vreme in alta tara, constat cat de diferite pot fi culturile tarilor din lumea asta! Ba mai mult, descopar ca exista motive perfect valide pentru care alte popoare reactioneaza intr-un fel sau altul, desi la o prima vedere, oricat ma straduiam, nu gaseam vreo scuza pentru care ar face-o.

Un exemplu: in Anglia, daca cineva se chinuie sa faca ceva si nu reuseste, nimeni nu sare sa-l ajute pana nu renunta el sau cere ajutorul. Daca ar face-o (ca in Romania), e ca si cum i-ar spune: Bai, vad ca nu esti in stare, vin eu sa rezolv problema). La noi esti vazut ca lipsit de respect daca nu sari sa ajuti. Asa ca iata, 2 cazuri la poluri opuse, cu actiuni total diferite,  dar cu motive perfect valide si cu acelasi scop: dorinta de a actiona bine.

Si au mai fost diverse momente care m-au lasat cu gura cascata si care ma fac sa trag doua concluzii:

– se invata enorm de mult din calatorii (si de-aia vazic, daca faceti numai cateva lucruri in viata asta, calatoriile sa fie unul dintre ele, aduc mare, mare experienta de viata)

– nimeni si nimic nu ar trebui judecat cu asprime din prima, fara a afla intai daca exista vreo explicatie. Eu sunt un judecator foarte dur, trebuie sa recunosc, si toate aceste exemple au fost ca niste palme la fel de dure pentru mine (si chiar sunt unul din oamenii care sunt in stare sa gaseasca o gramada de posibile scuze pentru comportamentul cuiva, eu credeam ca sunt foarte tare haha :-))

Si mai e ceva: aproape ca nu-mi mai vine nici sa zic despre lucruri/actiuni/obiceiuri ca sunt definitiv bune sau rele. Ceea ce observ intr-una e ca fiecare loc de pe pamantul asta si-a dezvoltat obiceiuri care corespund cu mediul/viata de acolo, si sunt bune pentru locul respectiv, fiind probabil rele pentru alte locuri.

Incerc sa-mi amintesc lucrurile astea tot mai des si sa nu mai judec oamenii, fir-ar sa fie! Ca-i greu al naibii!

In sfarsit acasa

Dupa 3 luni de Anglia, am fost intr-o prima scurta vizita acasa. Acum, la sfarsitul calatoriei, scriu un articol cu titlul asta, dupa ce am auzit de-a lungul acestor calatorii replica asta de mai multe ori.

Probabil ca romanii care citesc randurile astea inteleg ca acasa inseamna Romania, iar englezii, daca ar citi, ar crede ca spun asta la intoarcere. Iata cum stau lucrurile de fapt. Pentru mine, „acasa” inseamna „acolo unde mi-e bine”.

Eu mi-am facut universul meu si in Bucuresti si acolo era tot „acasa”. Ceva din „acasa” e in Rupea, cred ca cel mai mult din ceea ce inseamna „romaneste” e acolo: peisaje, oameni, obiceiuri (nunti si baluri :D), munca campului. Ceva din „acasa” e si in Bucuresti, care reprezenta lumea mare, unde poti fi anonim daca vrei, vazandu-ti de drum in liniste, si-apoi sunt nenumaratele genuri de activitati pe care ti le ofera. Ceva din acasa e si in Anglia, unde poti fi oricine, poti lucra orice, poti purta orice, poti avea ce hobbyuri vrei, iar valoarea ta ca persoana e mai putin judecata (deloc intre oamenii pe care ii cunosc deja).

Ei, si sunt momente diferite cand am nevoie de fiecare din aceste lucruri. Am invatat sa traiesc fara unele iar fara altele imi e mai greu. Ce sa-i faci 🙂