Ce as face cu 161.000.000 de lire

Am aflat azi ca un cuplu in varsta din Anglia a castigat recent la loto 161 de milioane de lire. Imensa suma, inimaginabila. Vreo 805 milioane de lei, noi. Adica cu vreo 4 zerouri mai mult in lei vechi. In fine, suma nu e importanta pentru ude vreau sa ajung acum.

Oamenii din jurul meu care vorbeau despre asta au inceput imediat sa se gandeasca ce ar face cu asa o suma mare si imediat au avut idei: ar da rudelor si prietenilor, ar face adaposturi pentru animalele care urmeaza a fi omorate, ar construi o casuta frumoasa pentru animalele lor de companie, si-ar cumpara o masina, etc. Eu, dupa vreo 5 minute, mi-am dat seama ca ar trebui sa nu mai tot stau deoparte in conversatii si sa ascult, ci sa-mi spun parerea. Dar spune daca ai ce. Pe loc am realizat ca nu am nici o idee. Si tot pe loc am realizat ca ar fi un exercitiu bun sa ma gandesc la asta, ar fi o ocazie sa ma gandesc cu adevarat ce vreau de la viata asta, ce m-ar face sa ma simt implinita. A devenit dureros de evident ca nu m-am prea gandit la asta in trecut si acum pare pacat. Pentru ca avem o singura viata de trait (pana la proba contrarie), si daca nu ne indreptam spre ce ne dorim, ce inseamna, ca plutim asa, in deriva? Cam da…

Asa ca fac acum exercitiul, cu voi odata, scriind. Daca as avea 161 de milioane de lire: cred ca mi-as cumpara o casa la munte, unde sa ma retrag in weekenduri. Si nu prea mai stiu… Mi-ar placea sa calatoresc in tarile a caror limba o vorbesc si as vorbi cu oamenii, si-as afla cum spun ei lucrurilor in limba vorbita, si mi-as face prieteni pretutindeni, cu care as pastra legatura, pastrand totodata si cunostintele de limba. Si mi-as lua haine frumoase, si tot felul de tenisi si balerini colorati potriviti cu multe tinute, si accesorii colorate! Si mi-as utila casa cu seturi frumoase de cratiti si instrumente utile in bucatarie si aparatura de calitate peste tot si mi-as face casa sa arate ca noua. Bine, asta dupa ce as da parintilor si prietenilor o suma inimaginabila chiar si pentru ei. Acum ma gandeam strict pentru mine. Dar sigur ca le-as da si lor. Parintii ar putea sa termine tot ce mai au de facut la casa si ar putea sa-si ia masina noua si sa mearga in concedii. Da! As putea sa-i trimit in cate un concediu pe an undeva. Si surorii mele i-as da sa-si cumpere ce are nevoie. Probabil ca as cumpara o casa in Bucuresti ca sa aiba unde sa stea fara sa mai plateasca chirie. Si as da bani si corului SOUND ramas in Bucuresti sa plece in turnee, si dupa ce prietenul meu si-ar deschide un studio de inregistrari as chema tot corul in Anglia si le-as plati cazare si mas si drum ca sa vina sa faca inregistrari, sa poata vinde CDuri! Dar le-as zice: fac asta pentru voi toti, dar mai ales pentru Voicu Popescu, si sa dea naiba sa nu fiti seriosi la repetitii si sa nu-l apreciati cum trebuie, ca va trimit acasa 😀 Bine, cred ca in general as oferi chiar eu prietenilor si oamenilor pe care ii apreciez mult cate ceva ce stiu ca si-ar dori, daca as sti. Dirijorului meu, Voicu Popescu, i-as lua cele mai bune pensule si materiale pentru pictat, pentru hobby-ul de care se va apuca dupa ce scapa de noi de la SOUND 🙂 If ever! Si preotului meu duhovnic din Bucuresti, parintele Gheorghe Holbea, i-as oferi o vacanta undeva, sau o suma de bani sa-si duca familia in vacanta si sa se odihneasca, ca prea munceste zi si noapte pentru ei si pentru noi toti, incat se tot imbolnaveste. Nu-mi vin acum idei despre ce isi doresc alti oameni dragi de-ai mei, dar le-as cam implini dorintele 🙂

Cred ca daca as face o investitie in ceva care mi-ar aduce o suma frumusica lunar, fara prea mare efort, as fi multumita. Iar cu restul as incerca sa-i fac pe alti oameni fericiti. Nu stiu, am asa o bucurie cand aduc bucurii altora!

Am facut acest exercitiu ca sa-mi aflu visul si drumul pe care ar trebui s-o apuc. Si ajung la concluzia ca visul meu se implineste cand visele altora se implinesc. Si e interesant, pentru ca acum imi dau seama ca am mai ajuns o data la concluzia asta: am vazut filmul „The Ultimate gift” acum ceva vreme, si acolo personajul principal a fost intrebat de o fetita care e visul lui. Si eu ma gandeam: ia sa te vad cum faci sa-ti afli visul! Iar el a zis: nu stiu, habar n-am, ca pana acum am cam lucrat la visele altora (sau ceva de genul acesta). Iar eu mi-am zis: no, ca nu m-ajuta de nicio culoare! Dar apoi, fetita i-a zis: poate asta e visul tau: sa-i ajuti pe altii sa-si implineasca visele lor! Si cam asa e si la mine. Ei, gata, exercitiu incheiat cu zambet, imi place concluzia. Si uite ca am idei, contrat asteptarilor.