Bunica mea

11 Noiembrie 2010 at 8:08 2 comentarii

Acum doua zile a fost ziua bunicii mele. De mult vreau sa va vorbesc despre ea si acum mi-am spus ca nu mai pot amana🙂

E bunica din partea mamei si e cea mai puternica femeie pe care o cunosc. Mereu vrednica in toate, nu exista lucru caruia sa nu-i dea de cap. Pur si simplu stii ca daca ajungi la ea cu o problema, esti ca si rezolvat. Cred ca va dati seama ca un astfel de lucru la o femeie inseamna mult, e un fel de mana de fier in stare sa tina totul in frau. Ce e drept, viata a avut grija s-o invete de toate intr-un mod nu neaparat simplu iar ea a avut de ales: sa se dea batuta sau sa lupte pana la capat. Se ce credeti ca a ales? Mai intai trebuie sa stiti ca a fost cea mai mare dintre cei cinci frati si vrand nevrand a fost un fel de mama secund in casa. Asa ca a invatat de mica sa spele de mana si sa gateasca, sa framante si sa coaca paine, sa croseteze, sa aiba grija de casa, ce mai! Dar cel mai interesant este ca i-a si placut sa munceasca. Ceva mai tarziu sotul i-a decedat cand copiii inca erau adolescenti si s-a ambitionat sa aiba singura grija de familie mai departe, chiar daca asta a insemnat sa-si ia doua servicii, unul ziua si unul noaptea, ca sa faca fata cheltuielilor. Si a reusit! E constienta de asta si cateodata chiar se mandreste, dar numai cand noi, cei din jur, nu parem sa apreciem destul tot ce-a facut pentru noi. Saracuta, parca o aud si acum cum zice: „In viata mea n-am cerut nimic de la nimeni. Mi-am stricat si ochii lucrand noaptea la croitorie ca sa ne descurcam si am muncit mult da’ un leu n-am cerut de la nimeni! Si copiii mei au fost mereu imbracati si in rand cu lumea. De mine n-a avut nimeni niciodata ce sa zica!” Si cam asa a fost dragii mei cititori. Chiar a fost si este un exemplu. Acum e mai bolnavioara si evident nu-i place sa nu se simta in putere. Si zice ca nu mai poate, dar tot le face. Cred ca nu va fi niciodata fiinta care sa stea pur si simplu si sa se odihneasca.

Insa lucrul de care chiar voiam sa va vorbesc mai demult este cum datorita ei m-am apropiat de biserica. In fiecare duminica ma ducea la biserica cea mare din oras, acolo unde avea locul ei bine stabilit, la fel ca majoritatea celor care frecventau des lacasul de cult. La noi in Ardeal toata lumea se imbraca elegant cand merge la biserica si esti masurat din cap pana in picioare cand intri ca sa se vada: cine, ce haine si-a mai cumparat, daca o fi capatate de pe la mama, din tinerete sau sunt noi. Acolo, daca lipsesti o vreme de la biserica, ti se observa lipsa si aproape ca esti mustrat cand te intorci, asa, usor ironic, doar trebuie sa dai o explicatie🙂 In fine, eram nelipsita pentru ca asa era frumos si abia cand m-am facut mare am inceput sa ma intreb care e scopul mersului meu la biserica si am refuzat sa mai merg doar pentru motivele de pana atunci. Imi zbura mintea la o mie de alte chestii si ma gandeam ca mai rau fac. Abia mai tarziu cand am ajuns in Bucuresti mi-a fost aratata si cealalta latura, a trairii pe care o poti avea intr-o biserica. Pana atunci totul era mecanic, stiam vorba aia toate cantecele pe de rost, mai cantasem seara cu bunica vreo priciasna si-mi placuse, dar atat. Florin si Doru au fost doi dintre prietenii din Bucuresti care m-au introdus in lumea simturilor pe aceasta parte. Si stiti ce frumos s-au impletit? Abia apoi experienta s-a putut numi a fi completa.

Imi dau seama insa ca mi-a fost de mare folos ca baza solida pe care s-a cladit aceasta experienta a fost turnata in copilarie. Fara bunica mea nu as fi dobandit rigoarea si respectul cuvenite. Fara bunica mea nu as fi avut acces la acest alt univers, al sufletului. E acel univers in care ma intorc in ultima instanta ori de cate ori nu mai pot si nu mai stiu ce sa fac, si-atunci cad in genunchi si zic: „Doamne-ajuta!”

P.S. ambele bunici erau apropiate de Biserica si Dumnezeu, imi aduc aminte cum la un moment dat am ramas peste noapte si la cealalta bunica si cu cat drag incepuse sa imi spuna de insemnatatea fiecarei icoane pe care o avea pe perete, doar ca asta ar putea fi subiectul unui alt articol viitor🙂

Entry filed under: Locuri, oameni, initiative. Tags: , , , .

Suntem singuri Doua concerte noi

2 comentarii Add your own

  • 1. alexandra  |  26 Decembrie 2010 la 19:18

    🙂 ce bine ma simt sa gasesc persoane pe care nu le cunosc si care stiu sa aprecieze o mana de fier sub o manusa de catifea…ai multe de invatat de la oameni, mai ales de la cei din familie…insa de multe ori de lasi prada anturajului si nu realizezi ce ai…sau ce ai avut, depinde de caz…multa sanatate alor tai🙂 citind randurile tale, gandul meu a zburat, de asemenea, spre bunica (de pe tata) si la mama mea…si am impresia ca si eu le calc pe urme..nu ca ar fi o lauda, insa mi-au modelat ambele caracterul…si sunt mandra ca sunt puternica. bineinteles, uneori ma doboara si pe mine multe sau nu inteleg de ce cateodata apare o inversare – din punct de vedere cronologic – adica, de ce eu la 22 de ani trebuie sa fac anumite chestii pe care ar trebui sa le faca un om cu o varsta mai inaintata etc…dar pt asta le multumesc🙂 si le apreciez🙂

    Răspunde
    • 2. devorbacugandurilemele  |  31 Decembrie 2010 la 9:58

      Ma bucur ca mai sunt oameni care se regasesc in articolele mele🙂 Da, e mult de discutat pe acest subiect.. deocamdata sunt fericita cand vad persoane care au motive sa fie mandre de familia lor🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Motto:

Sunt ceea ce aleg sa fiu
wordpress statistics
Noiembrie 2010
L M M M V S D
« Sep   Ian »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Categorii


%d blogeri au apreciat asta: