Enfin, la France!

Dragii mei dragi, saptamana trecuta mi s-a implinit visul de a ajunge in Franta. Am coborat din avion si nu-mi venea sa cred: cimentul de pe jos era frantuzesc!!! Aerul pe care il respiram era frantuzesc!!!

Multi mi-au spus ca exagerez, ca dupa cateva vizite n-o sa mai vad nimic deosebit, ca idealizez… Nu-mi pasa! M-am bucurat atat de mult de acele momente! In plus, e atat de frumos sa te bucuri din tot sufletul de ceva! Cel mai mult m-am bucurat de multiplele interactiuni cu francezii: in magazine,  restaurante, la gara, pe strada, cu oamenii din firma, de la hotel. E atat de frumos sa fii nevoit sa te descurci numai intr-o limba staina, fara scapare catre limba „de acasa”!

Ce mi-a placut: nimanui nu-i era lene sa deschida gura pentru a saluta, a multumi, a ura o zi buna si a saluta din nou de la revedere; cand vine chelnerul sa stranga farfuriile te intreaba: „Ça a été?”; portarul de la intrarea laterala in cimitirul Montparnasse din Paris, un african din Ghana, m-a impresionat prin viziunea sa despre viata, am povestit ceva mai mult de o ora – el zice ca acest loc de munca l-a invatat multe; privelistea asupra turnului Eiffel de la Trocadero este incredibila; sa ma plimb seara pe malul Senei, orasul parca e scos din paginile unei carti cu povesti; linistea si pacea din catedrala Notre Dame de la Treille din Lille; legaturile metroului din Paris si indicatiile de directii; ca am cunoscut manageri care vin la birou pe bicicleta; ca Directoarea de Resurse Umane a COFIDIS Franta alearga cateva ture zilnic in pauza de masa prin parcul imens din curtea firmei; ca m-am simtit incredibil de libera ratacind prin mijlocul pietei La Concorde, ascultand chitara clasica si mancand „macarons” de la PAUL; ca am avut prima data curajul de a porni singura cu harta in mana in descoperirea unui oras strain; ca la biserica romaneasca ortodoxa de la Jean de Beauvais din Paris, in strana, se canta pe 2 voci; ca mi-am cumparat Stendhal, Maupassant si Garcia Marquez in franceza si DVDuri originale ale unor desene animate indragite, meritau toti banii; ca am gustat croissantul si quiche-ul frantuzesti si cea mai buna prajitura ever: tartelette aux framboises et au chocolat blanc.

Ce nu mi-a placut: sa descopar ca si francezii arunca tigarile pe jos; ca Parisul nu are aer frantuzesc, e plin de spanioli si italieni 😦  ; ca in Sacré Coeur si Notre Dame de Paris nu gasesti, din pricina forfotei atator turisti, nimic din linistea si pacea unei biserici.

A fost o saptamana de vis, de luni de la ora 04.15 pana lunea urmatoare la 00.27.