Cu mine pe munte

7 Martie 2009 at 20:46 Lasă un comentariu

Pornesc pe cararea dintre gradini, in sus, pe dealul de langa pensiunea noastra de la Moeciu. Zambesc cand observ cum garduri vecine de-o viata traiesc in armonie si se accepta unele pe altele. Noi oamenii nu avem atata rabdare unii cu altii. Hmm…

Primul popas: inca se aud cateii latrand cine stie pe cine, cate-o pasare ciripind voios si repetitiv, paraul din vale. Urci si incerci sa nu te mai uiti la picioare. Pe deal, sunt pete de zapada care-l fac sa arate ca o vaca elvetiana din reclama la ciocolata. Mai la vale, cateva oi se-nvart behaind intr-un tarc de 2 pe 2. Un claxon tipator: ce l-o fi deranjat pe drumul pe care nu prea trece nimeni? Inca se simte fumul de la case. Ma uit de jos la un grup de stanci,  pe dreapta. Imi scot manusile. Mi-e cald, si mi-ar fi si mai usor sa scriu fara ele. Noroc ca am incaltaminte adecvata care imi usureaza mersul. Nu ca as obosi prea tare, pentru ca ma tot opresc din 5 in 5 m sa mai scriu cate ceva in carnetel.

Prima intersectie cu drumul asfaltat. Ciori si aceeasi pasare neobosita. Masini pe drumul catre Pestera. Gaze de esapament. Dezgustator. De fapt, asta inghitim noi zilnic in Bucuresti, numai ca nu ne mai dam seama dupa primele 10 minute. De aici de unde sunt, privelistea e destul de deranjata si intrerupta de copaci, crengi, damburi care se termina si altele care incep. Mai urc, drept inainte, peste deal. 2 ciori se iau la intrecere in cra-cra-ituri. Am gasit sticla cu apa uitata ieri langa carare, cand am facut ingeri pe zapada si pe spate si pe fata (ingeri cu nas). Am ajuns doar 10 m mai sus si deja e liniste. Un cocos cu tignal puternic, cateva masini de la drumul national, ciori. Las sticla acolo ca sa am mainile libere sa-mi notez impresiile. Mai urc putin. Vreau sa simt din nou cum e la inaltime. Pe stanga, satul e in vale, de-a lungul paraului. Dincolo de el e un deal mare, pe-a carui muchie sunt plantati pe o linie perfect orizontala, paralel cu drumul, cativa brazi. Soarele bate de dincolo de ei si proiecteaza umbre la fel de paralele pe zapada; zici ca fiecare copac e facut din doua bucati identice, desfacute: una culcata pe zapada, alta infipta vertical in pamant. Si pentru ca nu e ceata, in dreapta vad si muntii Piatra Craiului inzapeziti nevoie mare si imbraziti; vad totul pana la ultimul detaliu, clar, pana la creste. Bineinteles, la poalele lor, dealurile patate. Ma oblig din nou sa ridic privirea din pamant. Incredibil: daca as fotografia acum muntii, peisajul ar fi taiat de dambul din dreapta mea, efectul este extraordinar.

Intersectia a doua cu drumul: am ajuns unde am vrut. Pot si mai sus, dar imi ajunge aici. Starea pe care am vrut sa o obtin e traibila si la acest nivel. O femeie coboara la vale. Pun pariu ca merge la biserica. Ieri ne-am mai intalnit cu un om care cobora si care ne-a salutat bucurandu-se ca ne-am oprit din mers sa admiram peisajul. Si-a facut timp sa ne spuna cat se bucura! Oare chiar locuiesc oameni atat de sus si fac drumuri zilnice la vale dupa cele trebuitoare si inapoi? Si doamna m-a salutat, desi nu ma cunostea. Nu ma aflam chiar in inima Ardealului si totusi se simte diferenta. Si-acum: sa traim momentul. Ma intoc cu fata la vale, privesc si ascult. Se mai aud gaini cotcodacind si tiruri urcand spre Sinaia. Ma uit si ma uimesc cate pot cuprinde cu privirea de-aici de sus si cate sensuri pot da lucrurilor. E-adevarat ca si jos observ destul de multe lucruri fata de alti oameni. Acum sunt sus si am si timp sa ma uit de jur imprejur pana ma satur. Intr-o zi voi vrea sa vad si mai mult. Si-atunci voi urca mai sus. E al doilea avion care trece de cand am pornit urcusul. Strapunge tacut zarea si in curand o sa-l strapunga si pe soare, iar eu voi fi aici sa o vad si pe asta! Ah, a trecut putin pe sub el. Nu-i nimic, va mai avea cu siguranta si alte ocazii. M-am rotit tot incercand sa traiesc fiecare unghi si priveliste. Mai sus nu vad mai departe de dealul pe care sunt si care se termina bombat 50 de m mai sus. Avionul deja a ajuns acolo si se bucura de o alta perspectiva. Si acolo, ca si aici, sunt perspective unice dar si lipsa unor detalii specifice fiecarei parti. De-aceea, fiecare lucru are farmecul sau pe lumea aceasta. Si e frumos sa traim cat mai multe.

Gata. Pun stop. Ma voi concentra pe simtire, lasand scrisul pentru acasa. In coborare, ma voi uita doar la dealuri, munti, cer, brazi, umbrele lor, urme prin zapada, si voi asculta linistea. E multa de tot. Si aerul tare iti da puteri noi si te linisteste. Voi cobori tot pe urmele multora, neavand curajul sa incerc zapada neatinsa inca de nimeni. Data viitoare ma voi indemna si la asta. Imi voi lua sticla cu apa in coborare, iar jos ma voi duce pe podiciul din lemne, voi privi vioiciunea paraului printre scandurile de sub picioare si-i voi asculta cantecul. Cvinte si cvarte perfecte. Armonie curata.

Entry filed under: Uncategorized. Tags: .

Avem prea mult timp Mr. Thank You

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Motto:

Sunt ceea ce aleg sa fiu
wordpress statistics
Martie 2009
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Categorii


%d blogeri au apreciat asta: