Reguli? Cine e prost sa le asculte?

13 Decembrie 2008 at 21:36 Lasă un comentariu

Eram la inscriere la master, cand din cele 5 persoane din fata mea, 4 uitasera sa ataseze la dosar cate un act sau doua din cele obligatorii. Si faceau asa pe nestiutorii incat imi venea sa le zic vreo doua, desi nu eram in comisie. Culmea culmilor era ca dosarul le era acceptat cu mentiunea: veniti maine sa le aduceti, da? De ce-ar fi verificat ei daca au tot ce le trebuie, si nu doar daca le-au pus in dosar, ci daca au facut rost de ele intai? Lasa’ ca ma duc acolo si imi spun ei de ce mai am nevoie!

Firma in care lucrez si-a schimbat sediul. Am primit toti instructiuni despre cum trebuie sa ne etichetam biroul cu o eticheta cu numarul si numele nostru, cu rosu, iar celelalte obiecte doar cu numarul, nu negru. Lista cu instructiuni era mare, pe perete, doar s-o citesti naibii si sa o urmezi. Dar nu, de ce s-ar fi obosit toti oamenii s-o citeasca, cand ii pot ruga pe cei 2-3 fraieri care par ca au inteles sa le spuna si lor ce trebuie sa faca. Mura-n gura, daca se poate, desi asta e o alta discutie. Ba poate chiar ii lasi sa faca ei ce trebuie pentru tine, de ce sa-ti mai bati tu capsorul mult prea obosit, mai ales ca te implici la fel de mult in orice faci?

Nu am vazut niciodata ca lumea sa fie de acord cu niste reguli setate. Se comenteaza intr-una, inainte de a afla motivatia din spatele acelor decizii. Ne bagam pe domeniul altora sa ne dam noi cu parerea ca nu e bine asa, nici invers etc. In primul rand gandeste-te ca nici o regula nu a aparut din prea mult bine. Ba din contra. Cand nu te mai poti baza pe bunul simt al oamenilor, faci niste reguli. Daca ei nu le respecta, le mai intaresti putin, si uite-asa ajungi la politici intregi IT, de securitate, de munca etc.  Bineinteles, tot oamenii se vor plange ca esti mult prea drastic, fara sa vada ca si-au facut-o cu mana lor.

Cand creez si prezint proceduri de proces in compania la care lucrez, putini sunt cei care chiar sunt interesati sa afle ce si cum, sa invete. Facem si probe practice, tot tacamul. Desi (nu numai ca spun eu, dar mi-au spus si altii) am o atitudine la curs care permite tot felul de intrebari din audienta si rezist la multe explicatii, unii nu-si lamuresc pe loc intrebarile de teama sa nu fie considerati prosti. Altii se gandesc: lasa, ca o am langa mine s-o intreb ori de cate ori am nevoie, e mai simplu mura-n gura. Iar cand lucreaza, in loc sa ia procedura in brate si sa urmeze pasii intocmai, fac din amintiri si din ce-si inchipuie c-ar fi bine. De ce s-o mai fi straduit cineva sa puna pe hartie etapele de urmat? E, asa, ca n-avea de lucru, oricum noi suntem baieti isteti si ne descurcam.

Mie-mi plac regulile. Macar stii ce se asteapta de la tine, ca si de la toti ceilalti. Tin sa respect regulile fiecarui loc, joc sau ce-o mai fi el, mai ales daca mi se si explica rationamentul din spatele fiecareia. Numai ca odata iesita din acel mediu, sunt eu, viata mea, peste care nimeni nu mai are dreptul sa se bage. Daca ma aflu la una dintre extreme, iata ca ma regasesc si la cealalta. Stiu totodata ca extremele nu sunt bune. Si-mi dau si seama ca nu pot fi fericita daca raman asa drastica, pentru ca in jur majoritatea sunt la polul opus. Adica ori ma fac de-a lor, ori nu mai pun la suflet. Trag de mine sa ma schimb, insa daca am reusit sa nu mai mai aprind asa in astfel de cazuri, nu stau la fel de bine la capitolul mirare despre cum sunt totusi oamenii, dom’le! Va mai dau un exemplu si gata: la petrecerea de Craciun de la firma s-au impus anumite culori pentru imbracaminte, moment in care eu am sarit ca arsa, pentru ca e o petrecere si merg imbracata cum vreau! Inchipuiti-va, lumii nu i s-a mai parut ca e vorba de fapt de o regula in plus pe care trebuie sa o asculte, ci au fost incantati de idee! Eee?

Observ insa ca farmecul unui grup, ideile trasnite, originale, provin de la oameni nonconformisti. Corul in care cant nu ar mai avea atata farmec fara acesti oameni razvratiti. Distractia de la ei porneste. Si, desi ma mai supar din cand in cand pe dirijor ca ii lasa sa scape din haturi si sa faca cum vor ei, realizez ca daca el nu ar fi asa, i-ar pierde si de fapt am pierde cu totii. Probabil ca si noi astia conformistii parem de neinteles in ochii lor. Conteaza ca omul din fata, fie el dirijor, manager sau trainer, sa stie sa ne pastreze pe toti in jurul sau, cu bunele si cu relele noastre, pentru ca ne completam si ne simtim bine impreuna.

Eu cred ca ma numesc a fi o persoana rigida moral. Ideea e ca mi-e atat de bine asa (cu mici exceptii ;-)) incat am hotarat ca nu vreau sa fiu vreodata manager, nu am atata toleranta si nu sunt gata sa fac eforturi de dezvoltare in directia aceasta. Deocamdata ca trainer e ok asa, ma impun explicand de la inceput ca nu voi fi disponibila pentru intrebari al caror raspuns se afla deja in procedura si ii trimit frumusel sa o citeasca ori de cate ori mai vin la mine cu astfel de cereri. Incet, incet, am observat ca si asta se poate educa. Rabdare, rabdare si iar rabdare!

Entry filed under: Uncategorized. Tags: .

Dormi! Secretul? Fii tu insuti odata si-odata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Motto:

Sunt ceea ce aleg sa fiu
wordpress statistics
Decembrie 2008
L M M M V S D
« Noi   Ian »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Categorii


%d blogeri au apreciat asta: