Nu-i asa ca de Craciun ni se face asa un dor de… nu stiu ce, dar e ceva care nu ne lipseste prea mult in timpul anului?               Kate L Bosher

Era vreo 20 decembrie, sau nici nu mai stiu. Dar de cateva zile tot voiam sa ajung la gara sa-mi iau bilet de tren pentru seara de ajun, sa merg acasa de sarbatori. Si mama ma-ntreba de fiecare data cand vorbeam: “da’, bilet ti-ai luat? Ca stii ca nu mai gasesti loc…”

Ma duc si cumpar. Spre deosebire de alte dati cand iau acceleratul direct pana la Rupea, acum fac o combinatie inedita de intercity luxos cu personal jegos, doar s-ajung mai devreme (terminam serviciul mai repede cu vreo 4 ore). Ajung si cumpar. Vin acasa seara multumita si colega mea de apartament imi spune ca s-ar putea sa nu prind personalul din cauza intarzierilor CFR din ultima vreme. Aveam 20 de min intre ele. Nici nu-i dau dreptate, nici nu o contrazic, insa refuz sa ma gandesc la o asa varianta. Adica eu plec mai devreme ca sa ajung tot cu intarziere? Nu, nu incape vorba.

Ma sui in tren. VIen controlul dupa o jumatate de ora. Zice: “Sa stiti ca nu veti prinde legatura, zilele astea am ajuns la BV tot pe la 4 jumate (in loc de fara 10).” Eu zic: Poate ne poate astepta personalul, vedem.”  Trece mai tarziu din nou pe-acolo si-mi spune: “mai sunt 2 pers ca dvs, sa vedem dupa munti cat are intarziere si sun sa vedem daca pot tine trenul, dar pentru 3 persoane doar nu cred.” Asteptam. Eu nu prea credeam ca se poate intampla asa ceva. Dar parca mi-era frica sa spun asta raspicat. Am dat vreo 2-3 telefoane sa vad daca nu e vreo cunostinta care se intorcea de la Bv in seara aceea. Era cineva care termina ceva mai tarziu. Cel putin o solutie aveam. Puteam incerca daca nu la acele microbuze Bv-Mures mereu pline, scumpe si in intarziere. Puteam sa merg la vreo cunostinta in Bv pana la urmatorul personal, peste 3 ore. Ajungeam cu o ora mai devreme ca daca as fi venit cu acceeratul de la Bucuresti, plecand cu 5 ore mai tarziu Ideea e ca nu ramaneam acolo, solutii existau.

Trecusem de Predeal, trece controloarea si zice: “Am vorbit, nu pot tine trenul, sunteti doar 3 si de intarziat intarziem. Acuma sa vedem cat scoate pana la Bv.” Intre timp vorbisem si cu mama, care era singura careia avusesem curajul sa-i spun ca nu stiu de ce, dar eu simt ca prind personalul. Aveam o siguranta neasteptata. Calculez timpul: Mai aveam 20 de min pana in Bv. Nu mai stiam cat se face intre Predeal si Bv, dar ma gandeam ca oricum nu conteaza, eu il voi prinde. Cand am inceput sa vad blocurile, m-am imbracat si am iesit pe culoar, sa fiu gata. A! Uitasem sa va spun, controloarea mi-a spus si ca de obicei personalul meu pleaca de la linia 3, care avea peron comun cu ICul nostru. Explic celor de pe hol ca trebuie sa cobor prima si imi fac draguti loc. Ma-ntreaba: “Si la ce ora pleaca al dvs?” Zic: “La si 10″. Ei: “Nu-l prindeti. E si 7″. Si-atunci prind curaj si zic: ” Ia sa vedem!”

Oprim. Personalul astepta la linia de langa, peron comun. Alerg. Il prind. Urc. Zic: “Uraaaaaa!” si dau vreo 3 telefoane sa ma laud ca stiam eu ca-l prind! Dupa razboi, stiti voi vorba aceea. Plecam peste vreo 20 de min. O intreb pe noua controloare daca pe noi ne-au asteptat si-i multumesc. Zice: “Nuuu, ca ICul are mereu prioritate la plecarea din statie si mereu asteptam asa.”

Acum eu intreb: sa fie universul pe care l-am atras cu “simtirea” mea ca voi reusi sau ce altceva? Asta apropo de filmul “La vita e bella” pe care tocmai l-am vazut si in care e prezentat acest lucru. Aseara citeam si cartea “Secretul” care merge pe aceeasi idee. Eu stiu ca e adevarat ce tot zic ei acolo. Cateodata insa uite ca poti gasi si alte explicatii de genul: auzi ca trenul oricum pleaca in fiecare zi dupa IC… ;- )

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ

pentru publicarea volumului de versuri VIAŢA FĂRĂ URMĂRI de Adrian Suciu, în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu, cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache.

Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinînd o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinînd, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al exemplarului şi costurile de expediţie, logistică şi corespondenţă.

Informaţii relevante despre activitatea literară a scriitorului Adrian Suciu pot fi găsite pe site-ul personal al acestuia, la adresa www.adriansuciu.ro Autorul poate fi contactat direct, pentru orice informaţii privind subscripţia şi condiţiile editoriale de apariţie a volumului, pe e-mail-ul noone4none@yahoo.com.

Astazi este ziua mea! E cea mai speciala zi din an Si cand vad scrisa undeva data de 19.12 sau 19 decembrie mi se umple inima de bucurie.

Am petrecut-o atat de frumos incat stau si ma gandesc in urma la cate sentimente mi-au umplut inima toata ziua, parc-au fost 2 zile ) Ca de obicei in ultimii 6 ani, nu e zi de 19 decembrie fara vreun concert sau repetitie SOUND. Si conform obiceiului, azi am petrecut mai mult de 3 ore in bucuria cantecului (utecist de data asta, in pregatirea concertului de maine seara) A fost minunat! Doamne, cata bucurie imi aduce mie faptul ca pot canta undeva! Muzica este centrul universului meu. Si-atunci, cum sa nu fie incredibil de frumos sa petrec o parte din ziua mea cantand!

Oricum, de cateva zile cantam colinde muuuuulte, multe, suntem invitati pe la tot soiul de petreceri de Craciun si nu mai pot de bucurie. Sa poti aduce bucuria Craciunului in inimile si in casele oamenilor e unul dintre cele mai inaltatoare lucruri de pe Pamant! Ei, sa poti instala pacea in sufletele lor prin muzica in general e o binecuvantare si o satisfactie infinita. Nu exista moment de fericire sublima sau tristete profunda pe care sa-l fi trait fara ca muzica sa ma insoteasca. Pana acum muzica mi-a fost cel mai bun prieten, tovaras de nadejde mai ales in cele mai grele si singuratice momente. Pot auzi, asculta, intelege, aprecia muzica si nu in ultimul rand pot canta, am primit toate astea in dar de la Doamne-Doamne in ziua de 19 decembrie 1983 la ora 22:47 cand am aparut pe acest pamant in Rupea, jud. Brasov.

Acum cateva zile un prieten m-a rugat sa il ajut cu tema la franceza pentru dupa vacanta, care trebuia sa contina doua elemente obligatorii: sa foloseasca Si conditionel-ul si sa aiba titlul “Si daca tu n-ai exista”. Imediat am stiut ca daca voi scrie asa cum veti vedea mai jos, voi fi complet in asentimentul lui:

Daca tu n-ai exista, lumea asta ar fi ingrozitor de trista.

 Stii sa fii luminoasa, vesela si plina de pace. Fara tine m-as pierde cu totul in agitatia si gri-ul cotidian. Daca mangaierile tale nu ar mai exista, as uita ca inca am un suflet de care sa tin cont in viata asta. Daca nu te-as mai intalni din cand in cand, cu cine mi-as mai putea impartasi bucuriile si supararile? Daca ai disparea, as ramane fara cea mai buna prietena a mea. Stii sa ma linistesti si sa-mi dai energie, stii sa ma inspiri si sa ma binedispui. Ma insotesti in cele mai importante momente ale vietii mele.

Daca tu n-ai exista, cine mi-ar mai intelege nebuniile, confuziile si temerile? Cine m-ar mai ridica din abisul in care ma afund uneori? Cine m-ar mai lua de mana ca sa ma duca departe, departe, pe culmile cele mai inalte ale fericirii?

Izvorasti din inimile oamenilor. Te iubesc, muzica!

 

Va invit duminica, 20 decembrie 09, la ora 19:00, la Sala Radiodifuziunii Romane, la concertul cu titlul “Salut voios de pionier!”, unde, in compania corului de copii radio, vom incerca sa reconstituim momente muzicale de dinainte de ‘89. Vor fi momente pe care doar unii dintre noi au apucat sa le traiasca cu adevarat, insa majoritatea eram prea mici ca sa ajungem macar pionieri.

 

Eu aveam 6 ani la revolutie si in afara de “Soimii patriei” nu-mi mai aduc aminte nimic

Am invatat insa cu drag aceste cantece, au avut grija compozitorii sa creeze o melodie inspiranta si antrenanta. Veti avea parte, la final, si de haosul creat de revolutie, precum si de sentimentul de pace si eliberare de dupa.

 

Va astept cu drag sa multumim din inima partidului!

Intrare: studenti 10 lei, restul biletelor 15 si 20 de lei.

“Cand nu mai poti face nimic, cand te simti ca o ganganie in pumnul destinului, nu zici: sunt disperat; zici: astept. Va veni, nu va veni ce astepti, nu se stie. Important e ca astepti. Din moment ce astepti, faci ceva. Ti-ai gasit o ocupatie. (…) Asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. Altfel, asteptarea devine un timp gol. A astepta asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A astepta asteptarea e moarte.” – Octavian Paler, Viata pe un peron.

“Vorbele noastre conteaza cu adevarat. Am invatat asta de la o femeie care a supravietuit Auschwitz-ului, unul dintre putinii supravietuitori. A plecat la Auschwitz cand avea 15 ani. Fratele ei avea 8. Parintii fusesera dati disparuti. Chiar ea mi-a povestit asta, si zicea : « Eram in tren, in drum spre Auschwitz si cand m-am uitat in jos am vazut ca fratele meu isi pierduse pantofii. Si-atunci i-am spus: “Cat de prost poti sa fii, de ce nu-ti ai grija de lucruri, Doamne iarta-ma? », stiti, in acel fel in care o sora mai mare ii vorbeste fratelui sau mai mic. Din nefericire a fost ultimul lucru pe care i l-a spus pentru ca nu l-a mai revazut niciodata. Baiatul nu a supravietuit. Asa incat atunci cand femeia a iesit de la Auschwitz a facut un juramant. Mi-a spus asa : « Am pasit afara din Auschwitz catre viata. Si am facut un juramant, si anume ca nu voi mai spune niciodata vreo vorba care sa nu poata fi ultima pe care o spun cuiva. »”

Benjamin Zander despre Muzica si Pasiune – discurs pe www.ted.com

Dragii mei dragi,

Va invit sa cititi 2 interviuri pline de normalitate, asa cum le-a definit poetul Adrian Suciu.

Primul, in care dirijorul Voicu Popescu vorbeste despre O altfel de muzica http://stiri-neconventionale.blogspot.com/2009/11/dialog-despre-o-altfel-de-muzica.html#comment-form

Al doilea, in care colegul nostru de la cor, Petrut Sima, ne descrie bucuria pe care o resimte atunci cand canta in cor http://adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-_Petrut_Sima_a_cantat-cu_Sound-la_Vatican_0_164383645.html

Din ambele interviuri reiese felul in care muzica corala ne poate modela, iar daca asta se intampla de cand suntem mici e si mai bine. Trimiteti copiii la cor, trimiteti-i la Corul de Copii Radio, de exemplu. Se dezvolta extraordinar! Invata despre muzica, dar totodata invata despre viata. Invata sa colaboreze, sa lucreze intr-un colectiv, sa se ajute unii pe altii, sa fie responsabili; calatoresc si participa la proiecte internationale, isi dezvolta creativitatea de care e atata nevoie in orice meserie de pe lumea asta, mai tarziu.

Iar cand suntem mari corul e un loc de linistire, de domolire a tumultului de peste zi. E un loc de regasire, tocmai pentru ca sunt puse la bataie sentimente, trairi, emotii. E un loc unde uiti de toate. De fapt, de-aia si vii saptamana de saptamana la repetitie.

La final, va propun o Ave Maria spre linistirea sufletului. Va urez linistire placuta