Tovarasi

In fiecare dimineata privesc din pat pe fereastra si vad acoperisul casei de vizavi. Aproape invariabil acolo stau de vorba doi pescarusi. Arata de parc-ar fi inspectori. Se tot uita-n jur si-apoi isi intorc capul unul catre altul si comenteaza. Imi aduc aminte de cum sunt oamenii de la tara cand ies la poarta si stau de vorba ca sa le mai treaca timpul. Mai tii minte cum ne uitam amandoi la ei si radeam? Pescarusii fac un zgomot foarte ciudat cand vorbesc iar ei parca stateau la sfat in toata regula!

Azi dimineata era numai unul. Ciudat. Niciodata nu s-a mai intamplat asta. Si statea acolo singur tot privind in jur, agitat, negasindu-si parca locul. Ies pe geam si ma uit la el. Nu-mi vine sa cred. Il intreb: iti lipseste tovarasul tau, nu-i asa, micutule?

Ma reped dupa o bucata de hartie si un creion ca sa scriu in direct toate astea. Revin la geam si-mi ridic ochii spre el abia dupa prima propozitie ansa zburase deja. Am scris din amintiri. Ma-ntreb: oare s-o fi dus sa-l caute ca sa fie din nou impreuna?